bla bla-uri.

Ultimul an a fost de departe cel mai prost pe care l-am trait pana acum, din toate punctele de vedere. Esecurile si-au facut aparitia pe toate planurile, dar partea buna a lucrurilor e ca, asa cum era de asteptat, m-am schimbat. Si cat se poate de sincer spun ca aveam mare nevoie de schimbarea asta ca sa realizez unele lucruri.

Insa cu toate astea, m-am pierdut de ceva timp, m-am imprastiat in mii de directii pe care inca nu le cunosc cu adevarat, si cu toate incercarile de a-mi modifica putin cursul vietii, se pare ca s-a produs opusul, m-am ratacit si mai rau si nu mai stiu sa revin. Sunt o ciudata, dar asta nu e ceva atat de iesit din comun, se mai intampla. Si totusi ma simt dezlipita de oricare dintre peisajele din jur. E oribil sa simti ca nu faci parte din niciun tablou chiar daca esti si tu pictat. Sunt niste cuvinte grele si poate putini le inteleg, dar din pacate asta simt.

Am cativa prieteni pentru care sunt cat se poate de recunoscatoare. Stiu ca am pe cineva care imi e alaturi si ma asculta atunci cand am nevoie sa vorbesc. Dar asta e cea mai dureroasa parte, cand simt ca nu imi este locul intre ei chiar daca ne cunoastem de multi ani si chiar daca am facut atatea impreuna. Parca nu mai privim in aceleasi directii, ceea ce e normal, dar am impresia ca nu ma mai leaga nimic de ei, ca nu mai rad la ce rad ei, atat de depasita ma simt de aceasta situatiune..

Problema mea, de cand ma stiu, e ca ascund lucruri, ca imi maschez emotiile. Am mii si mii de dubii, ma simt groaznic uneori si prefer sa nu mai spun la nimeni cu gandul ca se mai satura lumea sa auda aceleasi tampenii iar si iar. Si e gresit, ca pana la urma de asta s-au inventat prietenii, sa se innebuneasca unii pe altii cu prostii care mai de care mai neinteresante. De asta imi doresc de ceva timp sa vorbesc cu un necunoscut, pare-mi-se te ajuta enorm sa povestesti tot ce iti trece prin minte unei persoane pe care nu ai mai intalnit-o vreodata si cel mai probabil nici nu o s-o mai faci.

Am dat la un moment dat de cineva care se presupune ca m-a ajutat, dar in final am realizat ca singura care stie raspunsul sunt eu, mai e nevoie doar de cateva cautari. Abia astept sa trec peste perioada asta de rahat, sa ma reagasesc, sa gasesc ceva ce imi place cu adevarat si sa mor pana imi ating scopul, ca altfel nu se mai poate. Nu stiu ce tot e cu mine, ma simt atat de vulnerabila si de lipsita de vlaga. Imi e dor de vechea eu, parca era plina de viata, si multa lume imi aminteste asta. As putea spune ca stiu raspunsul pentru toate intrebarile, dar evit sa o continui cu aceeasi placa penibilo-fantastica la infinit.

Bla bla.

Mi-e tare dor. Poate asta e.