Astazi la ora 03.25 mi-e mult mai dor de tine decat mi-a fost ieri, aceeasi ora.

Prefa-te ca nu auzi, prefa-te ca nu vezi, prefa-te ca uiti. Nimic din ce credeai pana acum nu conteaza. Doar momentele astea. Ochii aia care se deschid doar ca sa te mai priveasca putin si dupa adorm la loc.

Am fost suficient de nebuna sa cred atat de tare in asta, incat s-a intamplat. Dar..
image

Cea mai mare problema a mea e ca mereu fortez lucrurile, mereu sunt impacientata, mereu ma arunc inainte sa verific parasuta. Si nu am de ce. Sincer vorbind ma tem de doua lucruri in momentul de fata: ori ma maturizez, ori innebunesc. Si asta pentru ca acum incep sa mi se puna gandurile in ordine. Totul devine cat se poate de ordonat, de logic si de frumos. Nimic nu e intamplator si eu realizez acum ca alergatura asta in care imi impun sa-mi fie mintea nu duce nicaieri. Pentru ca absolut TOTUL se intampla cu un motiv. E minunat cand ai parte de ceva ce chiar iti doresti atunci cand nici nu iti imaginezi.

Ma uit la chestia asta deformata de pe degetul meu si imi spun: „ai rabdare”.

ecsagerări.

Ce faci atunci când toți te îndeamnă să rupi bucata aia din tine? Ai tu puterea să îți faci asta? Poți tu măcar să te gândeşti la cât de gol o să fii după, cât o să îți ia să te reconstruieşti, şi oare o să mai fii vreodată întreg?

Tu ştii că asta te defineşte, asta eşti. Dar încearcă, hai, trage, rupe, aruncă şi începe să cauți materialul potrivit să lipeşti altceva.
image

Ce faci atunci când îți dai seama că nimeni nu a mai empatizat cu aşa ceva, că nimeni nu are habar? Mi-aş da atâtea sfaturi dacă aş fi detaşată de situație, aş încerca să mă fac să mă simt mai bine, dar atât. Nu te ajută nimic.

O dorință ai. Să nu mai fii.

Cum să te conformezi cu ideea că o să mori înainte să uiți? Ştiu că sună bine, dar dacă moartea vine la 90 de ani, fiind secătuit deja de mult timp, de zeci de ani de orice urmă de viață? Cum şi cu ce o să te minți până atunci? Cum o să te păcăleşti, tu pe tine, cum să faci să îți omori gândurile şi sentimentele şi să trăieşti cu rămăşițele, să păstrezi cadavrul în interior pentru totdeauna?

Aşa trebuie să faci, poți, trebuie să şi vrei. Bagă-ți mințile în cap. Ok?

Dacă după ce mori, totuşi trăieşti, ce e eternitatea? Mă sperie. Cândva îți spui că dacă l-ai ține în brațe o eternitate ar fi prea puțin şi acum hai, ține asta în tine, aruncă tot undeva prin interior, las-o să putrezească.

Eşti singurul care crede prostiile astea? Bineînțeles că nu. Poate pe alocuri, în toată lumea, de-a lungul timpului au mai fost persoane care au simțit astfel.

Photo: Tumblr