bla bla-uri.

Ultimul an a fost de departe cel mai prost pe care l-am trait pana acum, din toate punctele de vedere. Esecurile si-au facut aparitia pe toate planurile, dar partea buna a lucrurilor e ca, asa cum era de asteptat, m-am schimbat. Si cat se poate de sincer spun ca aveam mare nevoie de schimbarea asta ca sa realizez unele lucruri.

Insa cu toate astea, m-am pierdut de ceva timp, m-am imprastiat in mii de directii pe care inca nu le cunosc cu adevarat, si cu toate incercarile de a-mi modifica putin cursul vietii, se pare ca s-a produs opusul, m-am ratacit si mai rau si nu mai stiu sa revin. Sunt o ciudata, dar asta nu e ceva atat de iesit din comun, se mai intampla. Si totusi ma simt dezlipita de oricare dintre peisajele din jur. E oribil sa simti ca nu faci parte din niciun tablou chiar daca esti si tu pictat. Sunt niste cuvinte grele si poate putini le inteleg, dar din pacate asta simt.

Am cativa prieteni pentru care sunt cat se poate de recunoscatoare. Stiu ca am pe cineva care imi e alaturi si ma asculta atunci cand am nevoie sa vorbesc. Dar asta e cea mai dureroasa parte, cand simt ca nu imi este locul intre ei chiar daca ne cunoastem de multi ani si chiar daca am facut atatea impreuna. Parca nu mai privim in aceleasi directii, ceea ce e normal, dar am impresia ca nu ma mai leaga nimic de ei, ca nu mai rad la ce rad ei, atat de depasita ma simt de aceasta situatiune..

Problema mea, de cand ma stiu, e ca ascund lucruri, ca imi maschez emotiile. Am mii si mii de dubii, ma simt groaznic uneori si prefer sa nu mai spun la nimeni cu gandul ca se mai satura lumea sa auda aceleasi tampenii iar si iar. Si e gresit, ca pana la urma de asta s-au inventat prietenii, sa se innebuneasca unii pe altii cu prostii care mai de care mai neinteresante. De asta imi doresc de ceva timp sa vorbesc cu un necunoscut, pare-mi-se te ajuta enorm sa povestesti tot ce iti trece prin minte unei persoane pe care nu ai mai intalnit-o vreodata si cel mai probabil nici nu o s-o mai faci.

Am dat la un moment dat de cineva care se presupune ca m-a ajutat, dar in final am realizat ca singura care stie raspunsul sunt eu, mai e nevoie doar de cateva cautari. Abia astept sa trec peste perioada asta de rahat, sa ma reagasesc, sa gasesc ceva ce imi place cu adevarat si sa mor pana imi ating scopul, ca altfel nu se mai poate. Nu stiu ce tot e cu mine, ma simt atat de vulnerabila si de lipsita de vlaga. Imi e dor de vechea eu, parca era plina de viata, si multa lume imi aminteste asta. As putea spune ca stiu raspunsul pentru toate intrebarile, dar evit sa o continui cu aceeasi placa penibilo-fantastica la infinit.

Bla bla.

Mi-e tare dor. Poate asta e.

Anunțuri

4 gânduri despre “bla bla-uri.

  1. Când, în sfârșit, începi să te întorci către lumea ta interioară pentru a face cu adevărat curat în cea exterioară, apare deruta, apare nerăbdarea, apare poate și regretul…
    Cineva mă întreba odată: „Știi care e cel mai mare avantaj când ai ajuns în punctul ăsta? Că nimic nu va mai fi niciodată ca înainte. Dar știi care e cel mai mare dezavantaj? Că nimic nu va mai fi niciodată ca înainte.”. :)
    Am întors multă vreme pe toate părțile vorbele astea. Acum, privind în urmă, pot spune cu mâna pe inimă că dezavantajul a dispărut; a rămas doar avantajul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s